Proiectului Național „100 de povești citite”
În luna februarie 2026, în cadrul Proiectului Național „100 de povești citite”, preșcolarii din grupele pregătitoare „Albinuțele” și „Fluturașii” din cadrul IP Școala primară-grădiniță din s.Mereni au participat la o activitate educativă desfășurată în biblioteca instituției.
Sub îndrumarea educatoarelor Daniela Anton și Natalia Nicu, copiii au pătruns în fascinanta lume a poveștilor prin lectură ghidată, explorarea cărților ilustrate și discuții interactive. Activitățile au fost concepute în acord cu prevederile Curriculumului pentru educația timpurie din Republica Moldova, contribuind la dezvoltarea competențelor de comunicare, a gândirii critice, a imaginației și a exprimării libere.
Prin promovarea lecturii și valorificarea cititului ca instrument esențial de învățare, cei mici și-au consolidat interesul pentru carte, au învățat să asculte activ, să formuleze opinii și să relaționeze cu mesajul textului. Atmosfera caldă și stimulantă a bibliotecii a transformat această experiență într-o adevărată aventură a cunoașterii, cultivând dragostea pentru lectură încă de la cele mai fragede vârste.




























